Blogul lui Andrei Grosu

Jurnal de student.

Niciodată nu a biruit binele dacă oamenii buni, ca tine, au stat acasă!

Imaginați-vă un drum care străbate câmpii, munți, dealuri și văi. Acesta este parcursul României prin istorie. Iar acum am ajuns într-o poiană și avem în față două cărări. Una care urcă spre creasta muntelui și una care coboară în negura pădurii. Iar noi, cetățenii României de astăzi suntem chemați să decidem ce cărare alegem. Putem alege să coborâm în desiș unde sunt copaci și crengi uscate, dar vom rata șansa de a ne ridica și de a vedea pădurea de deasupra. Citește mai mult...

Referendumul este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor

Votul din 11 septembrie 2018, din Senatul României, pune capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Mulțumim tuturor senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia, să-și poată exercita suveranitatea prin referendum.

Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul Citește mai mult...

O, om! de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus… în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt… cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de rușine.

Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă… viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!… Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

Nu ajunge să știi să zbori pentru a afla libertatea

Cei ce nu au povățuitor, aceia rătăcesc și cad ca frunzele”. Gânduri de vacanță de la Sfântul Munte Athos.

Sunt pentru trei luni de zile, cu darul lui Dumnezeu, beneficiarul unei burse de studiu Erasmus, la Sfântul Munte Athos. Deocamdată, privesc peisajul, inspir aerul aromat, sunt atent la cum se poartă părinții la biserică, la trapeză, la ascultare, pentru a intra în ritmul vieții de aici. Am auzit odată pe un părinte de la Putna spunând: dacă nu faci cele ale locului, locul nu te ține. Părintele voia să spună că dacă nu respecți rânduiala și tradiția monahală a locului, sfârșești prin a pleca de acolo. Îmi doresc ca în cele trei luni de „cură” atonită să intru cât mai mult în spiritul acestui loc sfânt. În seara asta eram la masă în trapeza Schitului Prodromu. Vreo 30 de părinți și 10 mireni mâncau într-o liniște aproape deplină. Se auzea doar glasul părintelui rânduit să citească cuvântul de folos la masă, așa cum se obișnuiește la toate mănăstirile de aici.

În această liniște, împletit cu glasul părintelui care citește, se aude deodată, un ciripit de rândunică. Ridic ochii din farfurie și văd un pui mic de rândunică, zburând stângaci și dând ocol trapezei în căutarea ieșirii. Înconjura încăperea bezmetic și se oprea de fiecare dată la o fereastră închisă. După mai multe rotocoale se așază speriat pe rama unei icoane agățată pe perete și începu să ciripească rotindu-și capul în toate părțile. „Acum se roagă, mi-am zis. N-o scoate singur la capăt și cere ajutor.” Ceva mă îndemna să mă ridic și să-l iau în mână ca să-l scot afară, să-l eliberez de spaime și din această cameră prea mică pentru zborul lui. M-am stăpânit gândindu-mă la ce vor zice părinții. Privind rândunica mi-am amintit și de cuvintele bunicii care văzându-mă în timpul vacanțelor cum încercam să ating puii de rândunică cuibăriți sub bârnele din grajd, mă dojenea și-mi zicea că dacă îi voi atinge vor muri. Nu am înțeles nici până astăzi prea bine de ce, dar… dacă așa a spus ea, așa trebuie să fie.

Nu după mult timp văd că în trapeză intră încă trei oaspeți. Se vede treaba că rugăciunile rândunelului au fost ascultate. Mama rândunică, tata rândunel și probabil un frate mai mare de-al lui, mi-am dat seama de asta după zborul ceva mai sigur pe care îl avea, au venit în căutarea celui pierdut. De bucurie că s-au întâlnit au început să ciripească des și cu entuziasm și s-au lansat în noi volte prin sala de mese. Părinții din trapeză au lăsat pentru câteva clipe cuvântul de folos citit la amvon și urmăreau zborul familiei de rândunele. Poate se rugau ca păsărelele să găsească ieșirea. Așa s-a și întâmplat. Tatăl a aflat ieșirea și toți ceilalți l-au urmat. Au ieșit prin cerul din ușă spre lumină și spre libertate. Nu ajunge să știi să zbori pentru a afla libertatea, mi-am spus. Avem nevoie și de un povățuitor pentru a o dobândi. Aceasta este lecția pe care fără cuvinte, ne-au transmis-o aceste viețuitoare, mesageri cu siguranță ai lui Dumnezeu. Continui să fiu atent căci sunt sigur că Dumnezeu ne oferă în fiecare zi daruri de înțelegere și de bucurie. Nouă nu ne rămâne decât să fim pregătiți să le vedem și să le înțelegem.

FOTO:

De ce eșuăm în viață?

Acum trei ani am avut ocazia să merg în Belgia pentru trei luni cu o bursă de studiu Erasmus. Locuiam în orașul Louvain-la-Neuve, unde era și Facultatea, dar în fiecare sfârșit de săptămână mergeam la Bruxelles. Călătoream cu trenul cam 20 de minute până ce auzeam în difuzoarele din vagon mesajul: „Le prochaine arrêt est: Bruxelles Midi. Gare terminus.” Asta însemna că este ultima oprire și trebuie să cobor.

Mi-am adus aminte de acest lucru vorbind cu o prietenă despre eșecurile din viață. Cred că avem toate șansele să eșuăm dacă ne stabilim o stație finală în viața asta. Dacă vedem împlinirea într-o gară terminus din această lume. Singura șansă pentru a nu eșua este să îmi stabilesc scopul sau finalitatea lucrării mele dincolo de viața aceasta. Dacă ținta mea este să devin profesor, de exemplu, voi depune toate eforturile în direcția asta și voi ajunge profesor. Apoi apare blocajul. Dacă nu văd nimic după acest moment voi fi un profesor plictisit, care intră în rutină, care nu mai poate transmite nimic studenților sau elevilor, decât faptul că a ajuns profesor. La fel se întâmplă și în viața personală. Dacă îmi pun ca țel să mă căsătoresc și nu văd nimic după, voi ajunge să mă căsătoresc și apoi viața mea se termină. Mă voi izola și voi trăi cu impresia că am o viață fericită, dar de fapt, mă consum pe mine și pe celălalt, iar asta aduce în final frustrare, gol, lipsă de sens.

Cred că nimic în lumea asta nu poate fi punct final sau gară terminală. Pentru că orice am vrea să realizăm aici pe pământ ne păstrează în planul lumii acesteia, care are început și sfârșit, pe când vocația noastră este să fim nemuritori. Să creștem la nesfârșit, să acumulăm har peste har. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „să fii om este un program [de viață] mic, să fii Dumnezeu este un program adevărat”. În această logică orice nou rol pe care ni-l rânduiește Dumnezeu devine o șansă de a munci mai mult, de a sluji mai mult celorlalți. Dacă rânduiește să fiu profesor, înseamnă că sunt chemat să mă dedic mai mult tinerilor cărora le voi ține cursuri. Dacă binecuvântează să-mi întemeiez o familie, înseamnă că am șansa să investesc timp în soția și copiii pe care mi-i dăruiește, să lucrăm faptul de a fi împreună ca să ne bucurăm veșnic împreună după moarte. Totul capătă sens, dacă ținta vieții o stabilim după viața aceasta în bucuria de a fi cu Dumnezeu.

Generația centenar – șansă și responsabilitate

Motto: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții” (Nicolae Iorga).

Miercuri, 21 martie 2018, de la ora 19.00, la Biserica Sf. 40 de Mucenici din Iași a avut loc, în cadrul proiectului „Studenți în dialog”, conferința cu titlul „Generația Centenar. Șansă și responsabilitate” susținută de Pr. Arhim. Nicodim Petre. Evenimentul a reunit aproximativ 60 de tineri studenți de la facultățile ieșene.

În prima parte a evenimentului, părintele a povestit tinerilor câteva momente din istoria înfăptuirii Marii Uniri. De la izbucnirea Primului Război Mondial până la intrarea României în război, continuând cu retragerea de la Iași și încheind cu Momentul de grație 1918 când treptat țara noastră s-a reîntregit.

În partea doua părintele a răspuns la întrebările tinerilor creându-se astfel un dialog despre ce înseamnă să faci parte dintr-o generație, cum îți poți modela caracterul și de ce este important să reflectăm la momentul Marii Uniri.

„Dacă nu ne cunoaștem credința și istoria, suntem ca niște copii orfani. Un popor fără rădăcini este ușor de manipulat.”

Vorbind despre monumentele ridicate în România după Primul Război Mondial în cinstea ostașilor căzuți în luptă, părintele a subliniat faptul că „Sunt două monumente ridicate după război în amintirea ostașilor care au murit: Mausoleul de la Mărășești și Coloana fără de sfârșit, ridicat de Constantin Brâncuși. Ele au fost ridicate pentru ca generațiile care au urmat și care vor mai urma să nu uite că unitatea poporului român s-a construit pe temelia jertfei. Coloana fără sfârșit, redenumită de comuniști Coloana infinitului, este alcătuită de fapt din 16 de sicrie puse unul peste altul. Asta arată o sumă de generații de jertfă. Elementul de la bază și cel din vârf sunt deschise arătând prin asta că poporul român vine din adâncurile istoriei și merge spre cer, spre veșnicie.”

Ajută-ne Doamne să nu uităm ai cui fii suntem și să înțelegem șansa și responsabilitatea pe care ni le aduce faptul de a fi generația centenarului.

Povestea merge mai departe…

Viața este un examen fără posibilitatea de a fi amânat sau repetat. Trebuie să facem acum tot ce putem să-l trecem. În ATOR se împletesc firele unei din ce în ce mai frumoase familii, a cărei membri învață împreună țintind spre o notă cât mai mare și, pentru aprofundare, dau și meditații în schimbul cărora nu cer decât un zâmbet. ATORenii se simt vii, se hrănesc din Hristos cu voință și putere și au certitudinea că nu sunt singuri în lupta în care s-au angajat. Implicându-se, ei șterg praful de pe viitorul care le bate la ușă, înlocuind tot ceea ce este mohorât cu lumină și culori.

Imnul ITO 2017

Sunt tânăr și-aș vrea să înving tot ce-i moarte
Să-nvăț să iubesc, să mă bucur, să zbor.
Se aude în mine o chemare, o șoaptă:
„Ești născut să devii… nemuritor!“

S-ascund în noi doruri, căutări nerostite
Și-un plâns ce-i neplâns, neputință și strigăt
Și-aș vrea să fiu liber și nu știu ce-nseamnă
Încerc să mă lupt, dar ei mă condamnă.

Refren:
Doamne, uită-Te la noi
Și ne scoate la lumină,
Ne deschide către zorii
Lumii celei fără vină!

Să fiu liber să iert, și să spun „mulțumesc!“
Să fiu darnic și bun și să pot să iubesc.
Să fiu liber de mine, liber de „eu“, să fiu liber s-aduc bucurie,
Și mamei și tatei și fratelui meu.

Sunt tânăr și-aș vrea să înving tot ce-i moarte
Să-nvăț să iubesc, să mă bucur, să zbor.
Se aude în mine o chemare, o șoaptă:
„Ești născut să devii… nemuritor!“

Refren:
Doamne, uită-Te la noi
Și ne scoate la lumină,
Ne deschide către zorii
Lumii celei fără vină!

Mulțimile călugărilor (AUDIO și PDF)

Interpretare: Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova

Descarcă partitura PDF: Mulțimile călugărilor, glas 8

Mulțimile călugărilor pe tine, îndreptătorul, te cinstim, Irodion, Părintele nostru; că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit ești că lui Hristos ai slujit și a vrăjmașului ai biruit puterea vrăjmaşului; cel ce ești cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepții și cuvioșii împreună-locuitor; cu care împreună roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

« Older posts